Tiramisu la pahar

Ingrediente: 2 ouă, 100 g zahăr, 250 g mascarpone, 2 pliculețe zahăr vanilat, 1 cană cafea îndulcită după gust, cca. 15 piscoturi, cacao pentru decor

Mod de preparare: Se separă albușurile de gălbenușuri. Gălbenușurile se mixează cu zahărul și zahărul vanilat pâna se albesc și devin cremă.

Se adaugă mascarpone și se mixează pâna la omogenizare.

Albușurile se bat spumă tare cu un praf de sare, apoi se încorporează în crema de mascarpone

amestecând ușor cu o spatulă, cu mișcări ușoare de jos în sus.

Cafeaua racită se pune într-o farfurie iar pișcoturile se rup în bucăti potrivite. Se trec pișcoturile ușor prin cafea. Se pune în pahar un strat de pișcoturi muiate în cafea și un strat de cremă. Se alternează până se termină crema și pișcoturile. Ultimul strat să fie de cremă.

Se pudrează cu cacao și se dau paharele la rece până la servire.

Multumesc Miha pentru rețetă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.