Guguluf cu brânză și ananas

Ingrediente: 400 g brânză de vaci (eu am folosit brânză de vaci în găletușă de la Lidl), 200 g smântână, 250 g lapte condensat, 3 lingurițe zahăr pudră, 1 plic zahăr vanilat, 1 cutie ananas, 50 g stafide aurii, câteva cireșe confiate (pentru culoare), 3 plicuri gelatină (30 g), 250 ml suc de ananas din conservă+250 ml apă

Mod de preparare: Într-un bol mare se pune brânza, smântâna, laptele condensat, zahărul pudră, zahărul vanilat și se mixează în robotul de bucătărie sau telul mixerului vertical până totul devine cremă. În alt bol se amestecă ananasul tăiat bucățele cu stafidele și cireșele confiate.

Între timp se amestecă sucul de ananas cu apa și gelatina până aceasta este dizolvată după care se pune pe foc să se încălzească ușor. Astfel gelatina devine lichidă. Se toarnă peste amestecul cremos, se încorporează cu o spatulă după care se adaugă și fructele.

Compoziția rezultată se toarnă cu un polonic într-o formă de guguluf din silicon așezată pe o tavă, repartizându-se uniform fructele.

Se dă la rece câteva ore, cel mai bine peste noapte.

Se scoate ușor „gugulful” pe un platou, se taie felii și se servește.

A doua zi se feliază mult mai bine…..

Este foarte răcoritor, fin și aspectuos.

Sursă de inspirație steroids sale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *