Ingrediente: cartofi (de preferință roșii), ulei, sare
Mod de preparare: Se curăță cartofii și se feliază după preferință (cei tăiați cu ustensila specială ondulată fiind mai aspectuoși) și se pun într-un castron cu apă rece. Se toarnă ulei într-o cratiță de fontă, cca 2 degete de ulei pe fundul cratiței, și se încinge (uleiul să nu treacă de cartofi, altfel se fierb în ulei și sunt mai grei la stomac). Între timp se tamponează cu un prosop curat cartofii ca să se absoarbă apa de pe ei. Când uleiul este încins (se testează cu un cartof) se pun cartofii cu grijă să nu stropească și se lasă la prăjit. Se întorc din când în când cu o furculiță de lemn. Dacă cartofii prind culoare aurie sunt gata, se scot pe prosop de hârtie după care se transferă în farfuria de servit și se presară cu sare.
Se servesc cu friptură, cu ou ochi, cârnaț prăjit sau chiar simplii cu salată, sos de usturoi sau ketchup.
Poftă bună!