Ingrediente: 1 piept de pui, 1/2 lămâie, 3 linguri ulei de măsline, sare, piper, oregano
Mod de preparare: Se feliază pieptul de pui în felii cât mai egale și se pun într-un castron. În alt castron se face marinada. Se stoarce lămâia, se adaugă uleiul și condimentele, se amestecă bine și se toarnă peste feliile de carne. Se amestecă ușor carnea astfel încât să fie bine învăluită fiecare felie.
Se acoperă castronul cu folie alimentară și se ține la frigider 2 ore. Se încinge tigaia gril, se așează feliile de carne, se pune capacul și se prăjesc pe ambele părți.
Salată de primăvară (salată verde, ardei gras, roșii, usturoi, zeamă de lămâie, sare) sau sosul de usturoi completează acest delicios piept de pui la grătar.