Ingrediente: 300 făină, 200 g zahăr tos, 1 plic praf de copt, puțină sare, 4 ouă, 100 ml ulei, 200 ml lapte bătut, coajă de portocală, esență de vanilie, fructe: prune/vișine/caise….
Mod de preparare: Se pune făina într-un bol mai mare, se adaugă zahărul, praful de copt, coaja de portocală, sarea și se amestecă cu un tel pară. În alt vas se bat ouăle cu furculița, se adaugă uleiul, laptele bătut și esența de vanilie și se omogenizează. Peste amestecul uscat se adaugă amestecul umed și se amestecă cu telul, omogenizându-se compoziția. Trei sfert din compoziție se toarnă în tava (24/24) tapetată cu hârtie de copt, restul se amestecă cu puțină cacao. Se pun grămăjoare peste compoziția albă și cu o scobitoare sau frigăruie se fac cercuri pentru a marmora aluatul.
Deasupra se așează fructele (prune în cazul meu tăiate în sferturi și date prin făină).
Prăjitura se coace la foc mediu cam 35-40 de minute în cuptorul încălzit în prealabil. Dacă este rumenită la suprafață dar mijlocul este încă crud se pune o coală de hârtie de copt deasupra și se coace în continuare. Este gata când trece testul cu scobitoarea. Se scoate din cuptor, se lasă puțin să se răcorească după care se trece pe un grătar. Se taie rece.
Se servește pudrată sau nu cu zahăr farin. O rețetă extrem de simplă dar cu un rezultat gustos și spectaculos.
Un gând despre „Prăjitură cu prune”