Prăjitură cu mentă

Ingrediente blat: 170 g unt, 150 g ciocolată neagră, 2 ouă, 200 g zahăr, 3 linguri lapte, 1 linguriță esență de mentă, 150 g făină, 1/2 linguriță praf de copt

Mod de preparare: Untul se taie bucățele și împreună cu ciocolata ruptă se pun într-un vas la topit.

În alt vas se mixează ouăle cu zahărul, laptele și esența de mentă, după care se adaugă ciocolata topită. La final se pune și făina.

Compoziția se toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt ( 35/35 cm).

Prăjitura se coace în cuptorul preîncălzit, la foc mediu cca. 35 de minute. Interiorul este moale și exteriorul are o crustă crocantă.

Pentru sos: în 100 g frișcă lichidă se rupe o tabletă de ciocolată de 100 g și se topește la foc mic. La final se pune și o linguriță esență de mentă. Când blatul este gata se scoate din cuptor, se lasă să se răcească, după care se porționează. Deasupra se toarnă pe fiecare bucată cu lingura din sosul făcut anterior.

Când sosul este răcit se v-a întării pe fiecare bucată de prăjitură.

Menta îi dă o aromă deosebită dar dacă nu agreați această aromă, se poate înlocui cu esență de cafea, este la fel de bună. Și cum astăzi este 24 Ianuarie, Ziua Unirii, nu poate să lipsească tricolorul.

Rețeta este inspirată de aici.

 

 

Distribuie pe:

2 comentarii la „Prăjitură cu mentă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *