„Șnițel” polonez la tavă

Urmăresc o doamnă tare drăguță care explică frumos, are un glas suav, nu se pierde în amanunte și are rețete simple și pe placul meu. Astăzi am văzut o rețetă de „șnițel polonez la tavă” care mi-a stârnit interesul mai ales că aveam o caserolă de piept de pui. Nu știu de ce-i spune așa rețetei dar o respect și m-am găndit s-o încerc.

Ingrediente: 500 g piept de pui, condimente (sare, piper, boia de ardei, praf de usturoi), 2 ouă, 2 linguri mari de făină, 1 iaurt (150g), 200 cașcaval ras, 1/2 ardei roșu

Mod de preparare: Se taie bucățele mici carnea de pui și se pune într-un bol. Se adaugă restul de ingrediente și se amestecă. Se poate face această combinație direct în forma de copt, dar pentru mine a fost mai comod separat.

Se toarnă compoziția în tava de copt unsă cu puțin unt. Se coace la foc mediu (180 grade) cca 35-40 minute în cuptorul preîncălzit.

„Șnițelul” se servește simplu cu murături sau lângă o lingură de piure de cartofi și salată sau murături.

Deși pare complicat, este foarte simplu de făcut mai ales dacă ai toate ingredientele la îndemână. Se poate servi caldă dar și rece.

Ceva asemănător, sub formă de șnițele cu carne de porc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *