Daca tot mi-am luat un aparat super pentru gofre am trecut la treabă. De data aceasta cu o rețetă de gofre sărate, preluată de la Teo’s Kitchen. Aparatul este mult superior celor pe care le-am mai avut, are plăci cu înveliş duraceramic ceea ce face ca aluatul să nu se prindă de ele și nici nu trebuiesc unse cu ulei în prealabil. Sistemul unic cu clapetă permite vafelor să crească în timpul coacerii. Dar mai multe aflați de pe saitul celor de Breville.
Ingrediente: 500 ml chefir, 60 ml ulei, 3 ouă medii, 150 g făină, 80 g mălai fin, 1 linguriță praf de copt, sare, piper, 100 g cascaval, 100 g suncă, ceapă verde/ardei colorat
Mod de preparare: Se amestecă ingredientele lichide (kefir, ulei, ouă) și se adaugă peste cele solide (făină, mălai, praf de copt, sare, piper).
Se amestecă pănă rezultă un aluat fin fără cocoloașe. Se adaugă cașcavalul ras și șunca tăiată cubulețe. Cine dorește poate adauga ceapă verde sau ardei pentru culoare. Eu am adăugat 1/4 ardei gras roșu.
Se amestecă din nou cu telul sau spatula pentru ca toate să fie bine încorporate.
Se incinge aparatul de gofre și pe fiecare placă se pune compoziție cu lingura (cam două linguri). Se lasă capacul fără a se bloca și se coc gofrele cca 7 minute.
Gofrele acestea sărate sunt bune, pufoase și ușor de făcut.
Ingredientele le găsim de obicei în frigider și constituie un aperitiv sățios numai bun pentru pachețelul de școală alături de un iaurt.