Mereu caut rețete noi de fursecuri. De data aceasta am de la prietena mea Amalia o rețetă de „ciupercuțe” tare arătoase. Doamne ce mai inventează mintea omului! Mi-am salvat rețeta și uite că s-a ivit ocazia să o fac. Foarte simplă dar de mare efect. V-o recomand cu tot dragul dar și blogul Amaliei, hunedoreaca mea dragă din Cluj.
Ingrediente: 225 g făină albă, 20 g amidon, 100 g unt la temperatura camerei, 1 ou, 75 g zahăr pudră, 5 g praf de copt, esență de vanilie, cacao
Mod de preparare: Se mixează untul la temperatura camerei cu zahărul pudră și esența. Se adaugă oul și se mixează până se omogenizează.
Făina se amestecă cu amidonul și praful de copt și se adaugă la amestecul de unt. Se frământă un aluat ușor elastic. Se pune aluatul la frigider pentru 30 de minute.
Se scoate aluatul de la rece și se împarte în două, pentru a se lucra mai ușor. Se rulează fiecare bucată în formă de sul care se taie felii subțiri.
Feliile se modelează în bile de mărimea unei nuci și se așează în tava acoperită cu hârtie de copt. Bilele să nu fie apropiate că mai cresc la copt. Se aplatizează bilele cu degetul după care se fac „ciupercuțele” cu ajutorul unei sticle de plastic de 1/2 litru.
Se pune într-un castronel mic o lingură de cacao și se bagă capătul sticlei în cacao apoi se apasă ușor pe o bila de aluat. La fiecare „ciupercuță”se înmoaie gâtul sticlei în cacao.
Fursecurile se coc cca 20 minute în cuptorul încălzit în prealabil la temperatură medie.
Când sunt frumos coapte se scot din cuptor, se lasă să se răcească puțin după care se transferă pe platou.
Rețeta este preluata de la prietena mea Amalia care o are de pe un forum culinar slovac sau polonez.
Mulțumesc Amalia, sunt nu numai arătoase dar și gustoase. Sărbători fericite!