Brioșele cu iaurt și mere este o rețetă ușor de făcut și care nu durează prea mult, deci perfecte pentru când avem poftă de ceva dulce! Le putem pregăti ca desert dar sunt perfecte și pentru micul dejun sau ca și gustare, alături de o cană cu cafea sau ceai. Sunt aromate și pufoase, pline de găuri….
Ingrediente: 2 ouă, 120 g zahăr, 40 g ulei de floarea soarelui, 50 g lapte, 125 g iaurt normal, 1 fiolă esență de lămâie, 270 g făină, 8 g praf de copt, 2 mere, zahăr pudră
Mod de preparare: Ouăle se mixează cu zaharul până de albesc și se obține o cremă pufoasă.
Se adaugă pe rând uleiul, laptele, iaurtul, esența de vanilie mixându-se după fiecare.
Se adaugă faina și praful de copt, se amestecă puțin cu spatula după care se bagă în funcțiune mixerul pentru a se obține un aluat aerat.
Se curăță un mar, se taie bucățele mici și se încorporează în aluat.
Compoziția se repartizează în hârtiuțele de brioșe (eu am folosit forme de silicon), puse în tavă, cam trei sferturi.
Deasupra se așează feliuțe de mar.
Se coc brioșele la temperatură medie (180 grade) în cuptorul preîncălzit, pentru cca 20 minute, se face testul cu scobitoarea.
Se lasă puțin să se răcorească după care se scot cu atenție din forme., se așează frumos pe un platou pentru servire și se pudrează cu zahăr.
Au ieșit 12 brioșe normale și una mai mare….. Sunt foarte aromate și pufoase
Rețeta este de pe un sait italian, de la o doamnă care are rețete minunate și un mod deosebit de a le prezenta.
Grazie mille!