Ingrediente: 5-6 cartofi mari fierți, 1/2 kg carne tocată amestec, 1 ceapă, putin unt, sare, piper, 1 lingură de făină, 2 linguri smântână, 1/2 cană lapte, telemea/cașcaval, 1 cutie piure de roșii
Mod de preparare: Se prăjește ceapa tocată mărunt într-o linguriță de unt, se adaugă carnea tocată și se amestecă până aceasta este rumenită. Se condimentează cu sare și piper. La sfârșit se pun 2-3 linguri din piureul de roșii, se amestecă. Se ia carnea de pe foc și se lasă să se răcorească. Cartofii se fierb în coajă, se curăță și se taie rondele nu prea subțiri. Se face un sos alb din smântână și făină, se stinge cu lapte. În sosul alb se pune o lingură de telemea rasă. Cine dorește poate face acest sos fiert, eu nu am vrut să prăjesc faina. Se trece la asamblare. Se unge o tavă ceramică cu putin unt, se așează un strat de cartofi, se acoperă cu sosul alb, carnea preparată, se așează alt strat de cartofi, se toarnă restul de piure de roșii și deasupra se rade telemea/cașcaval. Musacaua se coace în cuptorul încălzit, la temperatură medie cam 30 minute. Dacă la suprafață musacaua este rumenă se acoperă tava cu hârtie de copt sau folie de aluminiu pentru a se „coace” și în interior.
Musacaua se servește cu salată de primăvară sau murături, după preferință. Pe blog există mai multe rețete de musaca….