Ingrediente blat: 125 g făină, 3 ouă, 125 g zahăr, 60 g amidon alimentar, 20 g unt, 1 linguriță praf de copt, 1 plic zahăr vanilat
Ingrediente glazură: 125 g ciocolată, 200 ml lapte, 75 g zahăr pudră, 3 linguri cacao, 20 g unt, esență de rom, fulgi nucă de cocos
Mod de preparare: ouăle se mixează cu zahărul și zahărul vanilat până zahărul se topește. Se adaugă untul topit și răcit și se continuă mixarea.
Se pune făina amestecată cu amidonul și praful de copt și se omogenizează cu o spatulă.
Se pune aluatul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt (24/24) și se coace în cuptorul preâncălzit cca 25 min la foc potrivit.
Pentru glazură se pun toate ingredientele într-o cratiță pe baie de abur și se amestecă obținându-se o cremă omogenă. Se lasă să se răcorească. Blatul copt și răcit se taie după preferință în bucăți mai mari sau mai mici.
Fiecare bucată se trece prin glazură și pe urmă prin fulgi nucă de cocos.
Se așează pe platou și se dau la rece până se întărește glazura.
Cam așa arată o feliuță :)
Rețeta aparține Bucătăreselor vesele, cărora le mulțumesc.
Foarte reusita prajitura ta! Imi place foarte mult.
@Valentina-multumesc, a fost si buna….sigur o voi reface.
Tavalita facea foarte des strabunica mea. Mereu ma bucuram cand era pe masa prajitura asta, care imi placea mult. De cand nu mai e printre noi nu am mai mancat, dar m-as incumeta sa fac candva. Arata si bine si e si tare buna!
@Simina-poți încerca, nu o să-ți pară rău.