Bineînțeles că din nou mi-a rămas o bucată de suncă Sisi prin frigider, și cum nu o mai mănâncă nimeni i-am dat întrebuințăre făcând un aperitiv foarte bun și aspectuos. Această plăcintă se alatură altor „plăcinte” cu resturi de prin frigider, pe care le găsiti pe blog.
Ingrediente: 4 ouă, 300 g șuncă, 4 linguri smântână, 5 linguri făină, 1 ardei roșu, 100 g cașcaval, 1 linguriță praf de copt, pătrunjel, sare, piper, susan (opțional)
Mod de preparare: Se pregătesc ingredientele, adică se taie cubulețe șunca la fel și ardeiul roșu. Se rade cașcavalul.
Se mixează ouale cu un praf de sare, apoi se adaugă smântăna, se omogenizează cu teleul. Se adaugă făina amestecată cu praful de copt și se încorporează cu spatula. Se pune șunca, ardeiul și cașcavalul. Se amestecă ingredientele tot cu spatula. La final se condimentează cu sare, piper și puțin pătrunjel. Se toarnă compoziția în tava acoperită cu hârtie de copt. Se presară deasupra puțin susan.
Se coace plăcinta în cuptorul preâncălzit pentru cca 30-40 min la temperatură medie, în funcție de cuptor. Trebuie să fie rumenă la suprafață și să treacă testul cu scobitoarea.
Se lasa plăcinta să se răcorească, se rastoarnă pe platou și se scoate hârtia de copt.
Se taie rece. Nu numai că este bună plăcinta dar este și aspectuoasă!
Este un aperitiv ușor de făcut, cu puține ingrediente, de cele mai multe ori rămase prin frigider.