Frittata/plăcintă cu legume

Mereu caut rețete ușoare, cu puține ingrediente de prin frigider și mai ales să se facă repede. Astăzi o frittata/plăcintă cu brânzeturi și legume.

Ingrediente: 4 ouă, 150 g făină, 100 ml lapte bătut, 200 g cașcaval,1 linguriță praf de copt, căteva măsline, 1 conservă mică mix de legume, sare, piper.

Mod de preparare: Se bat ouăle cu un pic de sare, se adaugă laptele bătut urmat de făina cernută și praful de copt.

Cânt sunt încorporate se adaugă cașcavalul ras, măslinele și mixul de legume. Cu o spatulă se amestecă toate, se condimentează cu sare, dacă mai este nevoie, și piper.

Compoziția se toarnă în tava tapetată cu hârtie de copt și se nivelează.

Plăcinta se coace la foc mediu în cuptorul încălzit în prealabil, pentru cca 30 minute, în funcție de cuptor.

Se face testul cu scobitoarea ca de obicei. Când plăcinta este coaptă se scoate pe un grătar și rece se feliază.

O plăcintă foarte bună, aerată, ușor de făcut și mai ales sănătoasă.

Poate fi un mic dejun alături de o cană cu lapte, ceai sau cafea…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *