Zilele trecute am văzut pe instagram o rețetă foarte simplă dar am considerat eu apetisantă de melcișori cu budincă. Ingredientele la îndemână, simplu de făcut, numai bune pentru o după masă de iarnă.
Ingrediente: 2 buc foietaj de la Lidl, un plic budincă de vanilie, 4 linguri zahăr tos, 400 ml lapte, 1 lingură unt
Mod de preparare: Prima dată se face budinca după indicațiile de pe pachet, cu specificația că se folosesc doar 400 ml lapte. Se lasă să se răcească puțin după care se amestecă cu untul la temperatura camerei.
Se desface o bucată de foietaj, se unge cu budincă, se acoperă cu a doua bucată de foietaj. Se taie fâșii de cca 2,5 cm așa cu se vede în fotografie.
Fiecare fâșie se răsucește și se formează cuiburi care se așează în tava acoperită cu hârtie de copt. Cuiburile se pensulează cu ou bătut și se coc în cuptorul preîncălzit pentru cca 30 minute la temperatură medie.
Când sunt frumos rumene, cuiburile se scot pe un grătar să se răcească după care se pudrează cu zahăr.
Un desert rapid, foarte ușor de realizat și face față cu brio la o cafea.
Cred că mergea porție dublă :)