Chec aperitiv cu șuncă și zucchini

Un aperitiv care se poate realiza tot timpul anului, l-am văzut pe net și mi-a plăcut ca aspect. Am procurat cele necesare și l-am făcut, chiar mi-a plăcut și la gust. Merită încercat, pe platou alături de alte aperitive arată chiar bine.

Ingrediente: 3 ouă, 1 buc zucchini, 200 g șuncă presată feliată, 150 g cașcaval feliat, 150 g smântână, 100 ml lapte, 100 g parmezan ras, 150 g făină, 1 linguriță praf de copt, 1 lingură dulceață de ardei iuți, pătrunjel verde, sare, piper, 20 g unt, formă de chec 30/10/8 cm

Mod de preparare: Se bat ouăle cu un praf de sare, se adaugă smântâna și se omogenizează. Se adaugă parmezanul ras fin, dulceața de ardei iuți și pătrunjelul verde tocat mărunt. Se omogenizează compoziția și se adaugă făina amestecată cu praful de copt. Dacă compoziția este prea groasă se adaugă 100 ml lapte.

Se lasă aluatul să se odihnească până pregătim restul ingredientelor.

Se spală bine bucata de zucchini și se tăiem rondele de 5-6 mm grosime. Șunca presată și cașcavalul eu le-am cumpărat feliate, așa că a fost mai simplu.

În tavă se pune hârtie de copt și la bază se așează felii subțiri de unt peste care se așează un rând de rondele de zucchini, un rând de felii de cașcaval și unul de felii de șuncă presată.

Peste ingredientele din tavă se întinde un strat uniform de aluat, apoi se așeză din nou straturi de ingrediente. Se repetă până se termină acestea, ultimul strat să fie din aluat. Checul se coace la temperatură medie cam 30-35 minute în funcție de cuptor.

Când este gată se lasă puțin în tavă, apoi se răstoarnă platou, se lasă să se răcească după care se taie.

Este delicios servit simplu, cu sos sau ketchup dulce sau iute.

Câteva observații: zucchini trebuie feliat mai gros, eu am omis șunca de la stratul doi și se vede, dulceața de ardei iute nu a fost iute :)

Dar și așa este foarte bun la gust și merită încercat.

Rețeta o am de aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *