Zilele acestea căutam să fac ceva aperitive altceva decât clasicele sărățele și covrigei. Așa am descoperit această rețetă.
Ingrediente: 200 g făină, 60 g măsline tocate, 100 g cașcaval, 125 g unt
Mod de preparare: Se amestecă făina cu măslinele tocale si cașcavalul dat pe răzătoarea cu găuri mici. Se adaugă untul moale și se frământă aluatul.
Se transferă aluatul pe folie de alimentară, se face un sul de grosimea dorită și se pune la frigider să se întărească.
După cca 1 oră (se poate ține și mai mult) se scoate sulul din frigider se îndepărtează folia și se taie felii de cca 0,5 cm. Se pun feliile în tava acoperită cu hârtie de copt și se coc la temperatură medie în cuptorul încălzit în prealabil, cca 20 min, depinde de cuptorul fiecăruia.
Când sunt frumos colorate și se desprind de pe hârtie sunt gata și se pot scoate pe grătar să se răcească.
Un aperitiv foarte ușor de făcut, cu ingrediente puține și la îndemână. Rețeta video o găsiți aici.