Placintă cu brănză

De ceva timp stă la mine în congelator un pachet cu foi de plăcintă, nici nu mai știu cu ce ocazie l-am cumpărat dar mereu îl ocoleam. Aveam impresia că se lucrează greu cu foile fine de plăcintă. Zilele trecute am văzut la prietena mea Medi o plăcintă cu brânză care tare m-a tentat așa că am cumpărat ieri cele necesare, am scos pachetul de foi din congelator și astăzi m-am apucat de treabă. Știu, de 8 Martie trebuia ceva dulce dar nu a fost să fie.

Ingrediente: un pachet de foi de plăcintă, 300 g brânză telemea, 300 g brânză dulce, 300 g smântână, cam 150 g unt pentru uns foile. Pentru umplutură: 4 ouă, 200 g smântână

Mod de preparare: Prima dată se amestecă telemeaua rasă cu brânza de vaci și smântâna. În alt castron se bat ouăle și cu ajutorul unui tel se încorporează smântâna, obținându-se o cremă.

Pe planul de lucru se desface pachetul cu foi de de plăcintă și se împarte în 3 (pachetul meu a avut 15 foi deci 5 pentru un sul de plăcintă). Fiecare foaie se unge cu unt topit și se suprapun una peste cealaltă. Peste cela 5 foi se întinde o parte din umplutură după care se rulează.

La fel se procedează și cu restul foilor. Se obțin astfel 3 suluri. La mine sulurile au fost mai lungi decât tava așa că le-am tăiat și am mai format un sul. Sulurile se așează în tava unsă cu unt și acoperită cu hârtie de copt.

Peste sulurile din tava se toarnă amestecul de ouă cu smântână.

Plăcinta se coace la foc mediu cca 40 minute, până devine frumos rumenită.

Se lasă puțin să se răcorească după care se scoate din tavă și se porționează.

Este foarte bună și caldă și rece. Sigur că în prima zi, așa călduță este mult mai bună dar și a doua zi la micul dejun lângă cafeluță este excelentă, asta dacă mai rămân câteva bucăți.

Medi dragă, deși mi-a fost groază de lucrul cu aceste firave foi, până la urmă le-am dat de capăt. A ieșit o plăcintă clasa întâia! Mulțumesc pentru rețetă și încurajare.

2 comentarii la „Placintă cu brănză”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *