Aluat de baza pentru chec, guguluf și brioșe

Am văzut pe YouTube la o italiancă pe care o urmăresc, o rețetă de compoziție din care se pot face trei feluri de prăjituri: chec, guguluf și brioșe, fiecare personalizate în felul ei. Astăzi am făcut doar checul.

Ingrediente: 4 ouă, 200 g zahăr, 100 g apă, 100 g ulei de floarea soarelui, 350 g făină , 1 plic Finesse Vanilie Bourbon, 1 plic praf de copt

Mod de preparare: Într-un castron se mixează cele patru ouă și și se adaugă pe rând zahărul, vanilia, apa, uleiul continuând să se mixeze. Se adăugă făina puțin câte puțin. Când totul este bine amestecat se adăugă praful de copt și se mixează foarte bine.

Acesta este aluatul de bază pentru cele trei feluri de prăjituri de care pomeneam mai sus. Eu am făcut acum chec pentru care am mai adăugat 1 lingură cacao, 50 g ciocolată mărunțită și câteva merișoare. Se toarnă trei sfert din compoziție în tava și în rest se pune cacao pentru un chec marmorat.

Etapele nu le-am mai fotografiat considerând că fiecare știe despre ce este vorba. Checul a ieșit destul de înalt deși tava mea este suficient de mare. O compoziție foarte reușită, cu siguranță voi face și restul de prăjituri în care-l să-l folosesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.