Guguluf cu morcovi

De ceva vreme mă pregătesc să fac din nou o prăjitură cu morcovi, este gustoasă, aromată, pufoasă și ușor de executat. Acum având mai mulți morcovi, înainte de a face pachețele pentru congelator, am oprit câțiva și trebuia neapărat să-i transform într-o prăjitură. Și dacă o faci în forma de guguluf arată și foarte bine.

Ingrediente: 2 ouă, 1 plic zahăr vanilat, un strop pe sare, 150 g zahăr, 100 ml ulei, 180 g făină, 1/2 plic praf de copt, 1/4 linguriță scorțișoară, 200 g morcov ras

Mod de preparare: Se mixează ouăle cu sarea, zahărul și zahărul vanilat până se albesc, cresc în volum și se albesc.

Se toarnă uleiul mixându-se în continuare, urmat de făina amestecată cu praful de copt și scorțișoara.

La final se adaugă morcovul ras pe răzătoarea mică și se încorporează cu spatula.

Se toarnă amestecul în formă de guguluf sau tavă nu prea mare.

Se coace la foc mediu cam 30 minute, până este frumos rumenit și trece testul cu scobitoarea.

Se lasă să se răcorească după care se răstoarnă pe un platou.

Arată foarte bine, este brăzdat de firișoare de morcov :)

Se taie felii și se servește simplu, pudrat cu zahăr, o lingură de frișcă sau de ce nu, cu o cupă de înghețată.

Este o prăjitură ușor de făcut și așa cum v-am obișnuit, cu ingrediente obișnuite, existente în orice cămară. Pentru această rețeta m-am inspirat de la dna Pokhas care are rețete pe placul meu. Cu ceva ani în urmă am făcut o prăjitură cu morcovi și ciocolată dar și brioșe cu glazură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *