Coronițe Cristina

Ingrediente: 350 g făină, 200 g unt moale, 100 g zahăr pudră, 1 linguriță esență de vanilie, 1 ou

Mod de preparare: Se spumează untul moale cu zahărul pudră. Normal că am folosit un mixer pe care mi-i l-am dorit și deja face un an.

Se adaugă oul și esența de vanilie și se omogenizează.

La final se adaugă făina și se mixează rapid

formându-se un aluat destul de moale și cremos,

care se învelește în folie alimentară și se pune în frigider pentru o oră.

După o oră de stat la frigider, aluatul se împarte în două pentru a se lucra mai ușor. Fiecare bucată se întinde pe planșeta dată cu făină pentru ca aluatul să nu se lipească. Se întinde aluatul într-o foaie subțire (3-4 mm) și se decupează cerculețe care se pun în tavă pe hârtia de copt.

Jumătate rămân întregi, jumătate se decupează mijlocul cu un degetar sau un dui de ornat.

Fursecurile se coc la foc mic pe treapta a doua a aragazului, timp de 8-10 minute. Ele trebuie să rămână albe (spune Cristina, la mine nu a fost chiar așa) și doar pe fund să devină ușor aurii.

Se lasă să se răcească, apoi se lipesc cu gem de caise.

Se pudrează cu zahăr și se păstrează în cutii de tablă, închise ermetic.

Astfel rezistă mai multe zile și se frăgezesc între timp. O altă variantă găsiți aici.

 

Un gând despre „Coronițe Cristina”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *