Cartofi cu brânză de vaci, smântână și mărar

Ingrediente: 6-8 cartofi potriviți ca mărime, 3 linguri smântâna, 1 cutie de brânză cu smântână Făgăraș,  3-4 căței de usturoi (eu am folosit numai 1, fiind foarte iute) sare, mărar/pătrunjel

Mod de preparare: Se spală cartofii și se pun la fiert în apă cu sare grunjoasă. Se dă usturoiul pe o răzătoare foarte mică, se mai pisează puțin cu sare și se amestecă cu smântâna și brânza cu smântână.

Cartofii fierți se trec printr-un jet de apă rece, se curăță de coajă și se taie rondele sau cuburi, apoi se toarnă amestecul de smântână peste ei.

Se condimentează după gust, se presară mărar tocat (sau pătrunjel) și se amestecă ușor.

Se servesc imediat simplii sau se pot folosi drept garnitură la friptură.

Este o variantă bună la cartofii natur, dacă vă place usturoiul, bineînțeles.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *