Brioșe cu mere

Ingrediente: 3 ouă, 2-3 mere (după mărime) +2 linguri de făină, 200 g făină, 150 g zahăr, 180 g iaurt, 50 ml ulei, 1 plic praf de copt de la Dr Oetker, 1 linguriță scorțișoară, puțină sare, coajă rasă de portocală

Mod de preparare: Se bat ouăle cu telul până se deschid la culoare și devin aerate,

se adaugă făina amestecată cu praful de copt.

Urmează zahărul, scorțișoara, iaurtul, uleiul, sarea, coaja de portocală.

Se amestecă rezultând un aluat omogen dar destul de fluid. Se adaugă merele curățate, tăiate cubulețe mici și date prin cele două linguri de făină.

Se încorporează cu spatula.

Cu ajutorul unei cupe de înghețată se repartizează aluatul în tava specială în care se pun hârtiuțe.

Brioșele se coc la foc mediu în cuptorul cald cam 20-30 minute, în funcție de cuptorul fiecăruia. Se face testul cu scobitoarea.

Din aceste cantități mi-au rezultat 16 bucăți de brioșe.

Foarte bune, ușor de făcut, aromate și cu ingrediente la îndemână. Se pot consuma simple, pudrate cu zahăr sau de ce nu, cu puțină frișcă.

Mulțumesc Laurei A și pentru această rețetă.

Distribuie pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *