Rețeta aceasta îmi amintește de batoanele pe care le cumpăram în drum spre școală, apoi facultate și mai târziu la servici. Erau proaspete, calde, aromate, forte bune cu un pahar de lapte, cacao sau sana. După ’89 nu le-am mai găsit sau nu la fel de bune. Sau poate anii tinereții aveau altă „aromă”.
Ingrediente aluat: 500 g faină, un plic drojdie uscată de la Dr Oetker (7 g), 1/4 linguriță sare, 55 g zahăr, 250 ml apă călduță (lapte), 80 ml ulei.
Ingrediente topping: 50 ml apă, 1 linguriță făină, 1 lingură mac, 50 ml sirop (apă+zahăr)
Mod de preparare: Se pune în vasul de mixer făina, zahărul și drojdia și se amestecă ușor cu paleta. Se adaugă și sarea urmată de apă și ulei. Se mixează cu paleta pentru aluat până aluatul prinde formă și se lipește de paletă.
În lipsa mixerului se frământă aluatul într-un castron, ingredientele punându-se în această ordine. Cu mașina de pâine și mai simplu. Când aluatul este gata se acoperă cu folie alimentară (eu folosesc o cască de baie) și un prosop uscat.
Se lasă la căldură să dospească până-și dublează volumul.
Se împarte în 8 bucăți (în final am folosit 5 buc) din restul am împletit covrigi
Fiecare se întinde într-o foaie dreptunghiulară cât mai subțire
care se rulează strâns pe lung și se pune în tavă acoperită cu hârtie de copt.
Se lasă să crească cca 30 min după care se ung cu amestecul făcut din făină și apă. Dacă nu țineți post se pot unge cu gălbenuș de ou bătut spumă. Se presară mac deasupra.
Batoanele se coc la foc mediu cca 30 min până se rumenesc frumos deasupra. Între timp se face sirop din apă și zahăr cu care se ung batoanele fierbinți.
Se servesc cu o cană de lapte sau goale, sunt foarte pufoase și bune.
Și cei 3 covrigi cu susan și sare….
Rețeta este luată din Caietul cu rețete al Violetei. Mulțumesc Violeta, mi-ai fost de mare ajutor, batoanele sunt delicioase.
Ti-au iesit absolut minunate, iar unse cu ou arata si mai frumos!
@Violeta-s-au terminat urgent, și nu avem copii acasă :)
Arata foarte bine. O voi incerca azi!
@Laura C-sper să-ți placă. Dacă nu ți post înlocuiește apa cu lapte și unge-le cu gălbenuș bătut cu puțin lapte.