Ingrediente: 3 oua, 45+45 g zahar tos, 80 ml lapte condensat, 1 lingura ulei, 40 g ciocolata amăruie, 12 pătratele ciocolata, 75 g faina, 25 g cacao, putina sare, 1 plic zahar vanilat.
Crema ganache: 200 ml smântână pentru frișcă, 150 ciocolata amăruie
Mod de preparare: Se pun albușurile în vasul de mixer și se bat spuma tare cu putina sare și 45 g zahar. Se bat până spuma devine tare și lucioasă.
Se transfera spuma în alt vas.
În vasul de mixer se pun gălbenușurile cu 45 g zahar și se freacă până se deschid la culoare. Se adaugă laptele condensat, vanilia și uleiul și se mixează în continuare.
Se adaugă făina și cacao cernute prin sita.
Se încorporează albușurile bătute spuma și se mai mixează foarte putin.
La final se adaugă ciocolata mărunțită.
Compoziția fiind destul de fluidă, se pune într-o cana cu cioc și se repartizează compoziția în cele 12 forme de brioșe acoperite cu hârtie. În fiecare se pune un pătrățel de ciocolata.
Se introduce tava în cuptorul preîncălzit și se coc la foc mediu cca 20 min.
Fiind destul de ciocolătoase se pot servi simple, pudrate cu zahăr sau de ce nu,
mai festive cu o cremă ganache deasupra.
Mod de preparare cremă: Smântâna pusă într-o crăticioară se lasă la foc mediu până ajunge la punctul de fierbere. Se ia crăticioara de pe foc, se pune ciocolata rupta bucățele și se amestecă până se topește. Se lasă să se răcească apoi se pune vasul la frigider două ore sau până a doua zi. Când este rece se mixează, crema se deschide la culoare, își mărește volum și devine aerată. Se folosește imediat.
Brioșele au fost inspirate din rețeta doamnelor de la Savori urbane. Mulțumesc!