Ingrediente: 2 dovlecei, 2 ardei, 1 ceapă albă mare, roșii în bulion, ulei, sare, piper, foaie de dafin
Mod de preparare: Se coc ardeii, se curăță și se taie bucățele. Ceapa se toacă mărunt. Dovleceii se curăță, se dau pe răzătoarea cu ochiuri mari, se sărează.
Într-o cratiță se pun 200 ml ulei și se călește ceapa dată prin tocător.
Se adaugă dovleceii storși de zeama lăsată.
Se amestecă, se călesc la foc mic după care se toarnă cca 150 ml apă caldă. Se pune capacul și se fierbe compoziția la foc mic. Când și dovleceii sunt căliți se pune ardeiul tocat și se continua fierberea. Se condimentează cu sare, piper și se pune și o frunză de dafin.
După cam 15 minute se adaugă roșiile din conservă date prin tocător. Eu am folosit roșii întregi de la SunFood legume și fructe. Mulțumesc SunFood, furnizorul celor mai sănătoase conserve.
Se fierbe până zacusca are consistența dorită.
Dacă zacusca se pregătește pentru iarnă, se toarnă compoziția fierbinte în borcane, se pun capacele și se lasă până a doua zi la dunst (împachetate bine în pături). Eu am făcut o cantitate mică, numai pentru uzul curent.
În toamna trecută am făcut zacuscă de dovlecei după rețeta de aici, dar aceasta este mult mai simplă. Poftă bună!