Ingrediente: 400 g brânză dulce de vacă (mai seacă), 150 g gris, 1 lingură zahăr pudră, zahăr vanilat, 2 ouă, sare, 100 g pesmet, 1 lingură ulei, 1 lingură zahăr tos
Mod de preparare: brânza se amestecă cu zahărul pudră, zahărul vanilat, sarea și ouăle.
Se adaugă grișul, se încorporează ingredientele rezultând o compoziție compactă care se lasă să se odihnească 20-30 min. La început compoziția este mai moale, după ce se odihnește grișul se umflă și devine fermă.
Se pune uleiul într-o tigaie, se adaugă pesmetul, se amestecă și când este prăjit se pune și zahărul tos. Este gata când are culoare arămie.
Cu mâna umedă se formează papanași care se așează pe un platou. Mie mi-au ieșit 30 buc de mărimea unei mingi de ping-pong.
Într-o oală se pune la fiert apa cu sare și când dă în clocot se pun papanașii la fiert (10-12 în funcție de mărimea oalei)
Pe măsură ce fierb se vor ridica la suprafață și se mai lasă la fiert la foc mic 4-5 minute.
Se scot cu o paletă și se dau prin pesmetul prăjit.
Papanașii cu brânză se servesc cu zahăr tos și sunt considerați pe la noi un fel doi.
O altă rețetă similară găsiți aici. La noi în Ardeal așa se fac papanașii din moși strămoși. Papanași prăjiți am văzut numai după ’89 prin zona Brașovului iar acum se găsesc în toate restaurantele la capitolul desert.