Tartă cu mere

Ingrediente: un pachet aluat foietaj, 1 kg mere, 150 g zahăr, 1/2 linguriță scorțișoară, o lingură griș, 1 ou

Mod de preparare: Se curăță merele, se dau pe răzătoarea cu ochiuri mari și se călesc cu zahărul. Când sucul a scăzut se adaugă scorțișoara, se amestecă și se ia cratița de pe foc.

Între timp se dezgheață foietajul și se așează pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și se taie marginile. Eu am desenat și decupat hârtia după mărimea formei, am pus-o pe aluat și l-am tăiat cu foarfeca de bucătărie după care l-am așezat în tavă.

Se presară grisul, se pun merele călite și se presează puțin cu o lingură.

Deasupra se formează un grilaj din resturile de aluat și

se unge cu gălbenuș de ou.

Tarta se coace în cuptor la temperatură medie până se rumenește.

Se lasă să se răcoreasă puțin, după care se scoate pe un platou,

se pudrează cu zahăr pudră și se feliază.

Recomand un aluat foietaj mai gros, eventual Linco, eu am avut în casă unul destul de subțire, de la Lidl. Tarta este inspirată de aici.

Distribuie pe:

Un gând despre „Tartă cu mere”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *