Tort polar cu banane

Ingrediente: 5 ouă, 250 g zahăr, 2 plicuri zahăr vanilat, 300 ml lapte, 3 lg făină, 3 plicuri gelatină (30 g), 200 ml apă pentru hidratare gelatină, 4 banane, ciocolată pentru decor

Mod de preparare: Se mixează gălbenușurile cu 125 g zahăr până se albesc,

se adaugă laptele amestecat cu făina (peste făină se adaugă laptele rece treptat)

și se pune pe foc mic, amestecând până se îngroașă crema.

Crema obtinută se lasă să se răcorească puțin după care se pune în ea gelatina hidratată în 200 ml apă rece și apoi topită pe foc mic, fără a ajunge la punctul de fierbere. Între timp se bat albușurile cu zahărul rămas (125 g) și zaharul vanilat

 și se încorporează în crema răcorită.

O tavă rotundă de tort (d=24 cm ) se îmbracă cu folie alimentară umedă, se toarnă un strat de crema, se așează în cerc banane tăiate pe lungime în 3-4 felii,  din nou crema, banane felii,

iar la final se acoperă cu cremă.

Se ține tortul în frigider pentru cca 12 ore (dacă aveți răbdare), iar înainte de servire se răstoarnă pe un platou și se decorează cu ciocolată rasă.

Rețeta este preluată de pe un blog care-mi place tare mult, îmi aduce aminte de copilărie. Tortul este pufos, răcoros, ușor de făcut dar și de mâncat.

O felie pentru fiecare :)

Mulțumesc pentru rețetă Mirela.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *