Ingrediente: 2 cutii mascarpone (500 g), o cutie iaurt simplu (375 g), 150 g zahăr pudră, 2 linguri cacao, merișoare, ciocolată.
Mod de preparare: Într-un blender se pune mascarpone, iaurtul și zahărul. Se mixează obținându-se o cremă fină. Jumătate din compoziție se toarnă într-o caserolă, se adaugă merișoarele, se amestecă.
În cealaltă jumătate se adaugă 2 linguri de cacao, se mixează, se toarnă în altă caserolă, se adaugă bucățele de ciocolată.
Ambele caserole se dau la rece.
Din oră în oră se scot caserolele din congelator și se mixează sau amestecă înghețata cu o lingură.
Eu am folosit blenderul Philips, foarte practic și util în bucătăria oricărei gospodine. Avantajul acestuia este că are și râșniță pentru ingrediente uscate (boabele de cafea, verdețurile uscate, susan, mac, piper). De asemenea având lamele detașabile din vas, spălarea este foarte ușoară. Pentru cei care aveți bebeluși am văzut un blender foarte util, cu un recipient special pentru mâncarea pasată pentru ei.