Ingrediente: corcodușe, zahăr, apă
Mod de preparare: se spală corcodușele, se pun într-o cratiță, se adaugă apă să le acopere și se pun la fiert. Când pielița corcodușelor crapă se oprește focul și se strecoară. Se pun câteva linguri de fruct într-o sită (strecurătoare fină) și cu o lingură se pasează până trece toată pulpa prin ochiurile fine ale sitei. Se procedează la fel cu toată cantitatea de fructe. Se căntărește pulpa rezultată, se pune într-o cratiță antiaderentă, se adaugă cca 1/2 zahăr din cantitatea de pulpă (eu am avut 550 g pulpă și am pus 250 g zahăr). Se fierbe la foc mic amestecând din când în când să nu se prindă de cratiță. Când dulceață are consistența dorită se ia de pe foc și se toarnă în borcane curate și uscate.
Se înșurubează borcanele și se pun la păstrare.