Următoarele 3 zile am deosebita plăcere să particip la un eveniment organizat de Denisa și Sebastian, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie, cu PRO HD si magazinele fermei AVIS 3000. La început am crezut că este o simpla intâlnire a bloggerilor hunedoreni, acum am surpriza sa văd că sunt din toată țara, ceea ce este de bine.
Deși nu cunosc decât organizatorii, și este oarece diferența de vârstă între noi, sper să mă simt bine. Întotdeauna mi-a plăcut anturajul tinerilor, mai ales că toți sunt cam de vârsta fiului meu, care din păcate nu poate participa. Și acum sa trec la subiect. In cele 3 zile vom vizita cateva fabrici şi uzine, aşa cum se întâmpla în studenție, când mergeam în practica de vară. Eram curioasă atunci să văd “cum se fabrică” sticla, sârma, porțelanul, stofa……
Aştept cu nerăbdare să văd ce se fabrică în Judetul Hunedoara, mai ales că prin dreptul obiectivelor am trecut de foarte multe ori. Sunt curioasă cum se fabrică şi de unde pleacă apa minerală, carnea de pui, ouăle, cimentul, confecţiile metalice. Sigur așa vor afla si alții că este potențial în județ, sunt oameni dornici de muncă, dar și investiții ridicate cu trudă. Mulțumesc Denisa pentru surprinzătoarea invitație.
Sper să am net să vă țin la curent cu desfășurarea evenimentelor.
PRO HD – Fabricat în Hunedoara este un eveniment organizat de Sebastian Bârgău,Denisa Bârgău şi Călin Bobora, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara şi susţinut de AVIS 3000, Carpatcement, RECOM SID Hunedoara şi Aqua Sara / Aqua Sara Facebook. Parteneri: Magazinele PRO HD, Kooperativa 2.0, Vila Flamingo, Glasul Hunedoarei, săptămânalul REPLICA.
2 comentarii la „Unde găsesc pui de la ferma AVIS 3000?”