Ingrediente: 4 oua, 4 linguri zahar, 4 linguri faina, zahar vanilat, coaja rasa de portocala, 4-5 linguri cu gem
Mod de preparare: Se mixeaza albusurile sa devina spuma, se adauga zaharul si zaharul vanilat mixandu-se in continuare pana devin o spuma tare. Se adauga galbenusurile unul cate unul, amestecand usor, apoi coaja rasa de portocala. Se incorporeaza faina cu miscari usoare, cu ajutorul unei spatule sau la viteza mica a robotului. Se toarna aluatul in tava tapetata cu hartie de copt si se coace in cuptorul preancalzit timp de cca 15 minute la foc mic (se incearca cu scobitoarea dupa 10 min).
Cand blatul a prins culoare, se scoate tava si se rastoarna (cu hartia in sus) pe un prosop umezit usor. Se scoate cu grija hartia de copt, se unge repede blatul cu gem
si se ruleaza cu ajutorul prosopului (eu am pus putin zahar sa nu se lipeasca).
Se impacheteaza in hartie de copt si se da la rece, dupa care se orneaza cu glazura de ciocolata sau se pudreaza cu zahar farin.
Un dulce facut repede, bun si cu ingrediente la indemana.
Pofta buna sa aveti!
Reteta este inspirata din caietul lui Vio, careia-i multumesc.