Ingrediente blat: 2 oua, 150 g zahar, 100 ml ulei, 200 ml lapte, 250 g faina, 3 linguri gem de fructe, 3 linguri cacao, 1 pachetel praf de copt, 60 g nuci
Mod de preparare: Se mixeaza bine ouale cu zaharul si un praf de sare, pana isi dubleaza volumul. Se adauga uleiul
si se mixeaza compozitia devenind ca o crema.
Se pune gemul si se omogenizeaza.
Se toarna laptele si se amesteca usor cu o spatula.
Se incorporeaza faina amestecata cu praful de copt si cacaoa
si la sfarsit nuca macinata.
Compozitia se pune intr-o tava (22/30 cm) tapetata cu hartie de copt
si se da la cuptor la foc mediu, in jur de 30 de minute. Normal se face testul cu scobitoarea.
Se scoate blatul pe un gratar, se lasa la racit dupa care se transfera pe un platou.
Ingrediente glazura: 150 g ciocolata amaruie, 60 ml lapte Ingrediente decor: 50 g zahar, 50 g nuci
Mod de preparare glazura: Se incalzeste laptele, dupa care se adauga ciocolata si se amesreca cu spatula pana se topeste. Trebuie sa aiba consistenta smantanii. Se da deoparte si se lasa la racit.
Mod de preparare decor: Se topeste zaharul intr-o craticioara, cand devine lichid se adauga nucile tocate si se omogenizeaza. Nucile caramelizate se pun pe o bucata de hartie de copt si se lasa sa se raceasca. Se rupe bucati cu mana si se pun in tocator.
Peste blatul racit se toarna glazura racita, dar nu intarita, se niveleaza, se presara cu nuci caramelizate si se da la frigider o ora,
dupa care se poate portiona.
Reteta este luata de pe net. Daca o recunoasteti lasati un comentariu sa pun sursa. Multumesc oricum pentru reteta.