Faguri/waffe/gauffre cu ciocolată

Ingrediente: 3 ouă, 4 linguri de zahăr, 4 linguri de ulei, 5 linguri de lapte/apă minerală, un plic zahăr vanilat/esență de vanilie, 1/2 plic praf de copt (sau 1/2 linguriță bicarbonat stins cu oțet), făină cât să iasă un aluat consistent ca o smântână

Mod de preparare: Ouăle se mixează bine cu puțină sare apoi se adaugă pe rând zahărul, zahărul vanilat,

uleiul, laptele/apa,

și la sfârșit făina amestecată cu praful de copt.

Se amestecă la început cu spatula, pe urmă cu mixerul, rezultând un aluat ca o smântână mai groasă.

Se ia cu un polonic mic (cel mai bine cu o lingură de înghețată) din compoziție, se pune pe cele două plăci de faguri din aparatul încins și uns cu puțin ulei,

se închide și se coc până se stinge beculețul verde. Depinde de fiecare aparat în parte.

Se deschide aparatul și se scot fagurii/waffele cu o paleta de lemn.

Se procedează la fel până se termină compoziția. Dacă compoziția devine prea groasă se subțiază cu lapte/apă, astfel iasă și mai multe waffe.

Se servesc cu cremă, cu ciocolată, dulceață, miere de albine sau pudrate cu zahăr farin.

Noi am servit cu cremă de ciocolată.

Ideea pentru waffele de astăzi se datorează unui cetățean care a cumpărat de la market un coș de „faguri”. Asa mi-am adus aminte că am și eu un aparat care stă de multișor în dulap. Foarte ușor de făcut și foarte bune. Dacă mai rămân, mâine dimineață lângă cana cu cafea sunt un deliciu.

3 comentarii la „Faguri/waffe/gauffre cu ciocolată”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *