Cozonac „Violeta”

Ingrediente pentru aluat (un cozonac): 500 g făină, 200 ml lapte, 2 gălbenușuri, 100 g zahăr, 50 g unt topit (călduț), 1 plic drojdie, esență rom, esență vanilie, coaja rasa de lămâie

Ingrediente pentru pentru umplutură: 2 albușuri, 100 g nucă măcinata, 25 g stafide, 1 lingură cacao, 3 linguri zahăr
Ingrediente pentru pentru uns: 1 gălbenuș, 2 linguri lapte

Mod de preparare: Se pune făina în bolul mixerului, se adaugă drojdia, laptele călduț în care s-a dizolvat zahărul și gălbenușurile bătute ușor cu puțin lapte. Se adaugă esențele și coaja rasa de lămâie.

Se începe mixarea adăugând puțin câte putin untul topit și răcit și se continuă până aluatul începe să facă bășicuțe. Se acoperă vasul cu un prosop și se lasă la dospit la loc cald până-și dublează volumul. Se răstoarnă aluatul pe planșeta unsă cu puțin ulei. Se împarte aluatul în două și se întind două foi.

Pentru umplutură se bat albușurile spumă, se adaugă zahărul puțin câte puțin și se mixează până se obține o bezea tare și lucioasă. Se adaugă nuca măcinată și stafidele și se omogenizează. Se întinde compoziția pe foile de aluat.

Se rulează strâns și la final se obțin două rulouri din aluat

care se răsucesc și se așează în tava îmbrăcată cu hârtie de copt.

Se lasă la dospit cel putin 30 minute. Se unge cozonacul cu gălbenuș bătut cu lapte, se pune tava în cuptorul preîncăzit la temperatură medie și se coace circa 45-60 minute până se rumenește frumos.

Și pentru că rețeta o am de la Violeta din Caietul cu rețete, am denumit așa și cozonacul. Mulțumesc Vio, este minunat. Eu am făcut numai un cozonac dar a ieșit foarte bine, a crescut precum un purceluș……

Cu o cană cu lapte sau un cappuccino este foarte bun atât seara cât și dimineața.

Poftă bună!

 

2 comentarii la „Cozonac „Violeta””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *