Pariziene cu bucăți de măr

Ingrediente pentru aluat: 550 g făină, 200 ml lapte, 50 g unt, 2 ouă, un plic drojdie uscată (7 grame), 50 g miere de albine

Mod de preparare: Se pune laptele la încălzit și în el se dizolvă mierea și se topește untul. Drojdia se amestecă cu faina. Într-un castron se bat ouăle și se adaugă laptele călduț, după care se toarnă peste făina din castron. Se amestecă cu lingura, până devine un aluat maleabil, se acoperă cu folie și un prosop și se lasă la dospit. Se răstoarnă aluatul pe planșeta înfăinată și se frământă până la consistenta dorită. Se întinde un dreptunghi care se taie în 12-13 dreptunghiuri mai mici.

Ingredinte pentru umplutură: 45 mere, 3 linguri zahăr, 1/2 linguriță scorțișoară, 0 linguriță zeamă de lămâie

Se curăță merele, se taie bucățele și se pun  la călit cu zahăr și scorțișoară și se lasa până se evaporă apa din mere și se îngroașă compoziția. Se lasă să se răcească, după care se stoarce puțină lămâie.

Pe latura mică a fiecărui dreptunghi se pune o lingură de mere se rulează astfel încât merele sa fie acoperite de aluat, iar restul de aluat se taie fașii. Se ung fâșiile cu gălbenuș bătut cu lapte și se rulează astfel încât capetele fâșiuțelor să rămână dedesupt. Rulourile astfel formate se ung cu gălbenuș bătut cu lapte și se pun în tava acoperită cu hârtie de copt. Parizienele se coc la foc mediu până se rumenesc și fierbinți se ung cu sirop format din 100 ml apa și 3 linguri de zahăr. Se lasă puțin în tavă sa se răcorească, după care se scot pe platou.

Rețeta pe etape se găsește aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *